Taximetristul si cursa la aeroport

Cu toate că șoferul de taxi n-a prea vrut să facă această cursă la aeroport, într-un final s-a decis să mă ducă. Nu i-am promis nimic în plus peste cât ar fi indicat ceasul, totuși ceva l-a determinat să accepte cursa. Știu că Duhul Domnului era în control. Pe drum spre aeroport tăcere întreruptă, din când în când de întrebările mele și încercările de dialog. Și, din nou tăcere! Probabil că șoferul își făcea planuri pentru restul zilei. Poate își planifica un buget de venituri pentru ziua aceea, iar cursa la aeroport nu-l avantaja. Ajungem la aeroport și-i plătesc cu mult peste cât arăta ceasul. Când a văzut banii s-a înseninat și, deodată, i-a revenit și vocea. Cu zâmbetul pe buze și foarte bucuros mi-a mulțumit dorindu-mi un zbor plăcut.

Din perspectiva spirituală, noi toți suntem înscriși în cursa vieții și ne îndreptăm spre aeroportul de unde va fi decolarea finală.

Ca și taximetristul, ne întrebăm cât căștigăm sau pierdem în această cursă. Cu ce ne alegem din cursa vieții? Unii se gândesc la câte vile să construiască, la câte conturi în valută să dețină, la cavoul în care să le fie pusă țărâna. Alții se gândesc la cât să mai trimită pentru construcția vilei din Cer, la cât să mai depună în Banca cerească și la câți nenorociți să le mărturisească depre salvarea de la focul veșnic. Ăștia-s călătorii înscriși în cursa vieții. Fireștii și duhovniceștii. Primii gândesc doar până la cavou. Cei din urmă gândesc dincolo, la Locul pregătit de Isus. Și unii și ceilalți vor ajunge la aeroport, la capătul cursei pământești, locul de unde vor decola spre destinația finală.

Vor fi doar doua check-in-uri și doua porți de îmbarcare. Una spre Iad, alta spre Rai.

În funcție de cum îți parcurgi cursa vieții te vei îmbarca și vei decola. Ori spre Iad, ori spre Rai.

Eu, deocamdată am decolat spre Spania.

Ispravnic bun sau lenes?

În momentul când l-ai primit pe Isus în inima ta, El a devenit Stăpânul tău, iar tu ai devenit proprietatea Lui. Îi aparții Lui. În schimb, El îți dăruiește tot ce ai nevoie, începând cu mântuirea sufletului tău, binecuvântarea vieții în toate domeniile ei. Aceasta pentru că dorința Lui este ca tu să ai o viață din belșug.

În același timp, El te socotește ispravnicul Lui. Ispravnic peste proprietatea Lui, adică peste tine. Ispravnic peste toate bunurile tale. Bunuri care, de fapt le-ai primit tot de la El. Viața ta (cea nouă), timpul tău, abilitățile tale, banii tăi, familia ta. Cerințele Stăpânului pentru un ispravnic este să fie ascultător, credincios, integru și responsabil. Una din responsabilitățile ispravnicului este investitia. Planul lui Dumnezeu este ca ispravnicii să investească bunurile primite de la El. Pilda talanților din Matei 25:14 ne învață despre acest adevăr. Din cei doi robi (ispravnici) doar doi au investit talanții primiți. Al treilea a făcut o groapă și a îngropat talantul. La întoarcerea stăpânului cei doi care au investit au fost apreciați, fiind numiti :”Robi buni și credincioși”. Pentru al treilea cuvintele au fost foarte grele. Mustrarea pentru lipsa responsabilității de investiție și calificativul de ”rob viclean și leneș”.

Ce faci cu bunurile primite de la Stăpânul cel adevărat, Dumnezeu? Le investești sau le-ai îngropat. Cât profit ai adus Stăpânului de când ai devenit ispravnicul Lui? Voia Lui este să aduci profit, nu să faci pagubă, sau să fii leneș.

Tot ceea ce investești pentru El aduce profit dublu. Profitul va face ca viața ta să fie prosperă. Iar la sfârșit vei fi chemat ”rob bun și credincios” și binecuvântat cu bucuria Stăpânului. Adică vei primi o bucurie veșnică.

Hotărăște astăzi să fii un ispravnic bun și credincios (harnic), nu unul leneș.

BISERICA - UN CENTRU DE URGENȚE

În timpul verii, în special pe vreme de caniculă, sunt amplasate în zonele aglomerate centre de urgență. Rolul lor fiind să ofere primul ajutor celor bolnavi care cad doborâți de puterea căldurii.

Biserica lui Hristos, așezată de Dumnezeu în lumea noastră, caracterizată de grabă, gălăgie și gloată (aglomerație) este un Centru de urgențe. Sau, ar trebui să fie. Cu program prelungit, ușor de găsit, gata să slujească nevoilor oamenilor care vin cu situații neașteptate. Ioan Gura de Aur spunea că biserica este ”spitalul sufletelor”. O lume formată din oameni doborâți de puterea păcatului, de mândrie, de depresie, de singurătate, de boli fizice incurabile are nevoie de ajutor urgent. Unde pot merge toți acești oameni cu rănile și zgârieturile lor sufletești? Ei pot merge la biserică. Cele mai multe nevoi umane pot fi împlinite în mijlocul unei comunități pline de dragoste și compasiune, cum este biserica. Biserica, prin membrii ei născuți din Hristos este chemată să ofere ajutor oamenilor cu o multitudine de nevoi sufletești, și nu numai. Se pare că biserica creștină a secolului XXI a devenit impotentă cu privire la primirea cu dragoste în sânul ei a celor cu nevoi. Biruită de puterea firii pământești, biserica nu mai este capabilă să ofere ajutor spiritual, nici sufletesc sau material. Pe de altă parte, în loc să ofere ajutor, biserica cere și așteaptă ajutor. Motivul? Secularizare. Materializare. A pierdut Modelul. Modelul Suprem, care este Hristos-Capul Bisericii. Hristos S-a oferit pe Sine și a oferit ajutorul Său. Voia Lui declarativă este ca Trupul Său să facă același lucru până va veni El.

Ca Centru de urgențe, Biserica ar trebui astăzi să-i primescă cu compasiune pe cei stăpâniți de vicii, pe cei zdrobiți sub poverile păcatelor. Pe cei lipsiți de dragoste și de pâine. Pe cei dezbrăcați de onoare, demnitate și de haine. Pe cei bolnavi. Pe cei fără niciun adăpost sau siguranță. Pe cei răniți de divorțuri, poate de deces. Pe cei părăsiți. Pe cei debusolați.

Când Biserica va fi un astfel de Centru de urgențe, lumea va arăta altfel. Cu mai puțini homosexuali și lesbiene. Cu mai puțini drogați și bețivi. Cu mai puțini săraci și boschetari. Cu mai puțini bolnavi psihic. Lumea va arăta (mai ales în România) mai bucuroasă, mai optimistă, mai sănătoasă fizic și sufletește, mai curată moral și spiritual.

Este vremea ca Biserica să părăsească cârjele (a se citi ”metodele”) firești și seculare. Este timpul să-L lase pe Hristos să-i fie Cap și pe Duhul Sfânt Avocat (Paracletos).

Pregătit pentru vreme de necaz

Nimeni nu se simte confortabil în vreme de necaz. Oamenii ar face orice să evite necazul. Domnul Isus spune că ”în lume veți avea necazuri...” (Ioan 16:33) Prin urmare, necazul face parte integrantă din viața omului. Însă, este omul pregătit pentru a face față necazului? Omul ignorant, care nu știe ce vorbește Biblia despre necaz nu va fi pregătit să treacă prin necaz. Va da vina pe alții pentru necazul lui. Ba mai mult, Îl va găsi pe Dumnezeu vinovat pentru ceea ce i se întâmplă. Cunoașterea adevărurilor biblice te ajută să fii pregătit pentru vreme de necaz. În continuare voi prezinta patru adevăruri cu privire la necaz.

1. SURSA NECAZURILOR ÎN VIAȚA CELUI CREDINCIOS. De unde vin necazurile?
a. Din greșelile omului. (Prov.21:23)
b. De la cel rău. Furtuna pe mare (Matei 8:24)
c. Din partea oamenilor. Alexandru căldăraru (2Tim.4:14)
d. Îngăduite de Dumnezeu.
2. SCOPUL NECAZURILOR ÎN VIAȚA CREDINCIOSULUI. Pentru ce îngăduie Dumnezeu necazuri în viața unui credincios?
a. Să-l învețe anumite lecții
b. Să-l curățească, sfințească.
c. Să-l apropie de Dumnezeu
c. Să-l apropie de semeni
3. ATITUDINEA CELUI CREDINCIOS ÎN VREME DE NECAZ.
A. Concepții greșite despre necaz:
a. Din cauza păcatului. Nu este o regulă, cu toate că și din cauza păcatului trec oamenii prin necazuri.
b. Doar prin necazuri putem fi mântuiți.
c. Dumnezeu vrea să fim mai mult triști, decât veseli.
B. Ce atitudine trebuie să aibă cel credincios în necazuri:
a. De dragoste - Iov Îl binecuvântează pe Dumnezeu, fiindcă Îl iubește.
b. De pace. (Ioan 16:33)
c. De bucurie. (Rom.5:3a)
d. De integritate. - Daniel și cei trei tineri în Babilon
4. BENEFICII ALE NECAZURILOR ÎN VIAȚA CREDINCIOSULUI. Ce aduce necazul în viața celui credincios?
a. Caracter divin.
- Răbdare - (Rom.5 3b)
- Sfințenie
- Bunătate
- Încredere mai mare
b. Relație mai solidă cu Domnul
c. Vindecare și reparare a relațiilor interumane.
d. Mai multă pasiune în slujire

IERTAREA DE SINE

“ Daca marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire” 1Ioan 1:9
Iertarea de sine inseamna a experimenta dragostea care nu tine in seama propriile greseli. Ea poate aduce usurarea pe care o cauti si este un proces zilnic.
Daca ne simtim vinovati, desi ne-am marturisit pacatele inaintea lui Dumnezeu inseamna ca nu ne-am iertat total. Cel mai nefericit om este cel care nu s-a iertat pe sine.
De ce nu ne putem ierta pe noi insine?
Suntem suparati pe noi insine. Iosif nu vroia ca fratii lui sa fie suparati pe ei insisi. Dumnezeu nu doreste sa fim suparati pe noi. Neiertarea de sine aduce ura de sine. Dumnezeu poate face ca tot ce ti s-a intamplat sa lucreze spre binele tau. Nu te mai uita inapoi!
Regretul pentru trecut duce la vina.Vina duce deseori la frica ca ce s-a intamplat nu poate fi schimbat in bine.
R.T.Kendall prezinta doua feluri de vina: 1. adevarata vina- o consecinta a pacatului nostru impotriva lui Dumnezeu; 2. pseudo-vina-cand nu este pacat in viata noastra
Iertarea este fara valoare emotionala daca nu ne putem ierta pe noi insine. Pacatul care a fost marturisit lui DUmnezeu este iertat deplin de El si orice vina pe care o simtim dupa aceea este pseudo-vina.
VINA FALSA este reala , ne simtim profound vinovati. Pseudo-vina apare cand pacatul a fost iertat sau cand nu a fost vorba de la inceput de un pacat. Aceasta mai apare cand ti-ai marturisit pacatul, ai regretat profund, dar nu te simti iertat. Daca insist asuprea pseudo-vinei pacatuiesc pentru ca nu am crezut. Aceasta neiertare de sine este rea si-L dezonoreaza pe Dumnezeu. Dumnezeu ne da sentimental de vinovatie pentru a ne atrage atentia, odata ce ne-am pocait El vrea sa mergem inainte.
Ne iertam pe noi insine in masura in care credem cu adevarat lucrul aceasta. Ne vom accepta pe noi insine cu toate esecurile fiind constienti ca mai putem gresi.
Ideile prezentate in acest articol sunt inspirate din cartea“IERTARE TOTALA” de R.T.Kendal
“LASA TRECUTUL SA FIE TRECUT” ( R.T.Kendall)

Scris de Anna-Maria GRĂMADĂ.

IERTAREA LA EA ACASĂ

”Iertarea la ea acasă” este atunci când o întâlnești practicându-se potrivit cu învățătura biblică, așa cum Dumnezeu o practică.
Iertarea ar trebui să fie ca la ea acasă în familiile noastre, în Bisericile noastre și în societate.
Când este iertarea la ea acasă în familia ta, biserică sau societate?
- când este oferită necondiționat
- când este practicată din toată inima cu dragoste
- când există dorința de a fi binecuvântat cel ce a făcut răul.
- când nu vrei să te răzbuni pe cel ce ți-a greșit
- când vrei să îi faci bine celui ce te-a ofensat
- când nu mai pomenești răul pe care cineva ți l-a făcut.
Dacă ești copilul lui Dumnezeu oamenii ar trebui să observe că practici iertarea și că iertarea este în viața ta la locul în care Dumnezeu vrea să fie. Adică să fie acasă. Tu ești casa lui Dumnezeu. Unde este Dumnezeu este și iertarea. Unde este iertare se vedea frumusețea lui Dumnezeu. Frumusețea lui Dumnezeu reflectă iertare. Prezența lui Dumnezeu în viața ta va reflecta iertare.
Cheamă-ți iertarea de pe drumurile unde tot ai trimis-o. Deschide-i inima ți invit-o înlăuntru. Ține-o unde-i este locul și n-o mai lăsa să plece. Îmbrac-o în iubire. Fă-o să se simtă la ea acasă practicând-o așa cum Dumnezeu a practicat-o prin Isus Hristos (Efes.4:32).

Drumul de la cuvânt la faptă-drumul sincerității

În DEX cuvântul sincer este definit ca persoana care exprimă întocmai ceea ce gândeşte, care acționează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse. Petre Dulfu defineşte sinceritatea ca o virtute care constă în a ne feri de orice prefăcătorie şi a spune întotdeauna adevărul.
Albert Schweitzer crede că “sinceritatea este temelia vieţii spirituale.” Această temelie a vieţii spirituale, lipsea cărturarilor şi fariseilor din timpul Domnului Isus. Hristos sfătuieşte mulţimea cu privire la “sinceritatea” fariseilor şi le spune “Deci toate lucrurile, pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac”(Mt 23.3). În alt context Domnul Hristos îi avertizează pe oameni “Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul Fariseilor, care este făţărnicia” (Lc 12.1) Liderii religioşi nu puteau străbate drumul de la cuvânt la faptă pentru că ceea ce aveau în interior nu corespundea cu ceea ce afişau în exterior. Maurice Maeterlinck spune că este cu neputinta să fi sincer cu ceilalti până nu înveţi să fi sincer cu tine însuţi. Când eşti sincer cu tine îi sfătuieşti pe ceilalţi să facă ceea ce tu poţi să împlineşti.
Cel sincer ce gândeşte aceea spune şi ce spune aceea face. Sinceritatea ne este pusă la încercare atunci când ne este cerută părerea cu privire la un lucru. Datorită sincerităţii tale poţi fi ironizat şi devi vulnerabil. Defapt când eşti sincer te afişezi pe tine, propria ta identitate, fără farduri, cu calităţile şi defectele tale.
Împăratul David într-o rugăciune declară “dacă îmi vei încerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic: căci ce-mi iese din gură, aceea şi gândesc.”(Psalmul 17.3). Succesul acestei vieţi neprihănite constă în a fi sincer. A. Dumas spune că “sinceritatea este singura bogăţie a oamenilor care nu au nimic” cred că pe această bogăţie o apreciză şi Dumnezeu.
Lasă sinceritatea să-ţi conducă viaţa şi atunci gândurile vor deveni vorbe şi vorbele vor deveni fapte, iar drumul de la cuvânt la faptă va fi scurt şi uşor de străbătut.

Scris de Tavy Brună, student anul IV, ITP

Drumul de la cuvânt la faptă - drumul adevărului

Drumul de la cuvânt la faptă poate fi scurt sau lung. Atunci cand nu facem ceea ce vorbim, drumul de la cuvânt la faptă poate fi numit un drum lung. Pe de altă parte, atunci când implinim ceea ce vorbim, drumul va fi un drum scurt. Vorbești și trăiești. Unul din drumurile scurte de la cuvânt la faptă este drumul adevărului. Abordez acest drum de la cuvânt la faptă într-un sens pozitiv. De exemplu promit că voi merge in cutare loc ca fac un bine, iar ca acest cuvânt să devină faptă e nevoie ca să mă ţin de promisiune. Dacă nu mă ţin de promisiune înseamnă că sunt mincinos şi adevărul e departe de mine. De aceea ca un cuvânt bun să devină o faptă bună se realizează cu ajutorul adevărului. În această situaţie adevărul este drumul scurt de la cuvânt la faptă.
Drumul adevărului la parcurs Dumnzeu. Dumnezeul Bibliei se deosebeşte de celelalte zeităţi păgâne pentru că El este consecvent în grija Sa iubitoare faţă de credincioşi. Iacov a văzut cum Cuvântul lui Dumnezeu a devenit faptă. Dumnezeu i-a promis lui Iacov că va fi cu el Gen 31.3, iar după un timp Iacov în rugăciune recunoaşte îndurările, şi credincioşia. Părintelui Ceresc (Genesa 32.10). În altă ordine de idei Cuvântul lui Dumnzeu a fost că va avea grijă de Iacov, iar fapta lui Dumnzeu a fost că a avut grijă de Iacov.
Drumul adevărului la parcurs Isus. Persoana care a realizat cel mai bine acest drum de la cuvânt la faptă a fost Isus Hristos. Care a spus că după ce va merge la Tatăl va trimite Duhul Sfânt (Ioan 16.7), iar în Fapte 2 este relatată împlinirea acestei promisiuni. Isus a promis că va fi cu apostolii în toate zilele (Matei 28.20) iar în cartea Fapte vedem cum apostolii au avut parte de protecţia divină, au fost eliberaţi miraculos din închisori, cum predicarea a fost însoţită de semne şi minuni.
Nişte farisei şi irodiani au ajuns la concluzia că Hristos spune numai adevărul "Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr...” (Marcu 12.14). Aceşti oameni au ştiut că spune adevărul pentru că atunci când Domnul Hristos a spus unui bolnav: “scoală-te ridică-ţi patul şi du-te acasă”(Luca 5.24) bolnavul s-a însănătoşat. Când Hristos a mustrat duhul necurat dintr-o persoană, acesta a plecat (Luca 4.35), sau când a zis “Tinererule, scoală-te …!”, tânărul s-a trezit din morţi Luca 7.14-15
Isus Hristos a declarat că este “calea, adevărul şi viaţa…”(Ioan 14.6) şi a ales calea adevărului atunci când a răspuns lui Pilat că este împăratul iudeilor (Luca 23.3)
Drumul adevărului trebuie să-l parcurgă orice om. Dacă Dumnezeu ceea ce spune face, dacă Isus Hristos ceea ce a promis a împlinit şi va mai împlini înseamnă că şi noi trebuie ca ceea ce spunem să înfăptuim. David declară dorinţa lui Dumnezeu “ Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii” Ps 51.6
Exemplul Apostolului Petru este răsunător cu privire la distanţa de la Cuvânt şi faptă. El predica despre pocănţă şi neevreilor, era de acord că şi neamurile sunt primite de Dumnezeu . Dar de teama de nu a spune ceva episcopul de Ierusalim, Petru nu a mai stat la masă cu neevreii. Iar Apostolul Pavel îi dă următoarea replică “Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: "Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?" (Galateni 2.12-14). Cel mai expuşi la a nu face ceea ce spun sunt predicatorii pentru că ei spun multe cuvinte bune şi trebuie să înfăptuiască la fel de mult. Un adevăr trebuie dovedit nu numai proclamat. Apostolul Ioan a întâlnit oameni care afirmau că îl cunosc pe Dumnezeu dar viaţa lor demonstra cu totul altceva. De aceea el spune: “Cine zice: "Îl cunosc" şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el” 1Ioan 2.4. Atunci când îl cunoşti pe Dumnezeu dovedeşti prin păzirea Cuvântului Său, iar cel care nu împlineşte Cuvântul este un mincinos.
Drumul scurt al adevărului a fost străbătut de Domnul Hristos. El care este Adevărul ne va ajuta ca să parcurgem drumul adevărului.

Scris de Tavy Brumă, student anul IV la ITP București

Drumul de la cuvânt la faptă-drumul nepăsării

Drumul nepăsării. Comoditatea sau indiferenţa este una dintre metodele Diavolului de ai ţine pe unii credincioşi departe de împlinirea faptelor pe care le-a pregătit Dumnezeu ca să umblăm în ele (Efeseni 2:10). Lenevia şi nepăsarea îi determină pe mulţi să nu mai vadă ca fiind atât de necesare aspecte practice ale vieţii creştine precum: mersul la biserică, postul, rugăciunea, practicarea virtuţilor, etc. Dacă nepăsarea în viaţa cotidiană conduce spre faliment, în viaţa spirituală se întâmplă acelaşi lucru. Nepăsarea este atitudinea de a nu privi cu seriozitate o responsabilitate pe care o avem de îndeplinit. Nepăsarea în cele spirituale provine in mare parte din multitudinea grijilor pământeşti care ne ocupă şi timpul ce trebuia acordat împlinirii cerinţelor lui Dumnezeu. Trebuie subliniate foarte accentuat cuvintele lui Isus, conform cărora, cine rămâne doar la cuvinte şi neglijează faptele nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 7:21). În ciuda acestui avertisment, creştinii din bisericile noastre par a fi tot mai nepăsători în acţiunea lor de a-şi însuşi la nivel pragmatic cuvintele Bibliei, iar starea aceasta dacă nu se schimbă va aduce cu ea pierderi enorme.

Scris de Vasile Boștiog, student anul IV, ITP București

Drumul de la cuvânt la faptă - drumul lașității

Drumul lașității. Chiar dacă astăzi curajul şi cutezanţa se află din abundenţă în viaţa oamenilor, acestea de obicei sunt îndreptate spre rău, în schimb, laşitatea apare atunci când vine vorba de împlinirea cuvintelor lui Isus. În lumea creştină curajul pentru păcat a devenit vizibil, iar laşitatea pentru o viaţă de trăire cu Dumnezeu este, de asemenea, evidentă. A trăi cu Dumenzeu şi nu doar a vorbi despre El presupune o îndrăzneală care tot timpul trebuie să fie în acţiune. Laşitatea se maifestă deseori în situaţiile de criză, când trebuie arătată îndrăzneala pe care o dă Duhul Sfânt. De exemplu, când cineva este nervos, el este un laş dacă are manifestări violente şi păcatuieşte. Pentru el, acest tip de comportament constituie o mare îndrăzneală de a-şi exprima personalitatea şi de a nu se lăsa mai prejos decât altul, dar din punct de vedere biblic el este un laş, deoarece în momentele respective nu a avut îndrăzneala să-L respecte pe Dumnezeu. Îndrăzneala de a păcătui dovedeşte laşitate în practicarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin urmare este un mare obstacol în drumul de la cuvânt la faptă.

Scris de Vasile Boștiog, student anul IV, ITPBucurești

Drumul de la cuvânt la faptă-drumul înșelăciunii

Înşelăciunea este evitarea dreptăţii şi acceptarea erorii. A accepta înşelăciunea înseamnă a avea o vedere amăgitoare şi eronată despre adevăr şi dreptate. Prin înşelăciune oamenii se amăgesc cu un mod de viaţă limitat doar la vorbe şi findcă privesc spre beneficiile pământeşti de moment (înşelăciunea bogăţiilor cf. Matei 13:22), pierd din vedere îndeplinirea adevăratelor valori. Epistola către Evrei arată că prin înşelăciunea păcatului inima omului se împietreşte (Evrei 3:13). Practicarea păcatului, care este cea mai mare înşelăciune, determină inima omului să fie lipsită de sensibilitate în împlinirea dreptăţii. Unii se amăgesc cu o cunoaştere despre cineva în loc de o cunoaştere a cuiva în mod personal. Sunt oameni care-L cunosc pe Dumnezeu aşa cum cunosc o vedetă din lumea muzicii. Nu au vorbit niciodată cu aceasta, nu au o realţie personală cu ea, ci doar au auzit despre ea. Acest tip de relaţie îl au mulţi creştini cu Dumnezeu, de aceea nu împlinesc ceea ce El spune, iar aceasta constiutie cea mai mare amăgire şi înşelăciune. Mulţi se înşeală deoarece înţeleg greşit semnificaţia termenului “a cunoaşte” din Biblie. Cunoaşterea lui Dumnezeu, din punct de vedere biblic, înseamnă o cunoaştere prin experienţă, iar această cunoaştere vine în urma “gustării” din Dumnezeu (Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul - Ps. 34:8). Când cunoaşterea lui Dumnezeu este înţeleasă greşit, omul nu mai simte necesitatea aplicării poruncilor Bibliei, acesta fiind obiectivul Diavolului de a-i înşela pe oameni.

Scris de Vasile Boștiog, student anul IV, ITPBucurești

Drumul de la cuvânt la faptă - drumul minciunii

Tendinţa de a acumula cât mai multe cunoştinţe este mult evidenţiată in secolul nostru, atât in mediul laic, cât şi în cel religios. Creştinismul, din punct de vedere al cunoaşterii Bibliei este în ascensiune, dar analizându-l din punct de vedere pragmatic, al faptei, este plin de lacune. Acest lucru apare din cauza unor piedici care se interpun pe drumul de la cuvânt la fapta, iar dacă nu sunt depăşite, fac imposibilă ajungerea la fapte.
Cand drumul de la cuvant la fapta este lung, el poate fi numit în mai multe feluri, în funcție de ce vorbești.
Drumul minciunii. Minciuna este un alt obstacol care impovărează sau face imposibil drumul de la cuvinte la fapte. Cel care o foloseşte discreditează adevărul, distruge dreptatea şi-L denigrează pe Dumnezeu care este Adevărul. Minciuna este calea scurtă, dar falsă, care pare să ducă spre fapte. O formă prin care unii creştini intenţionează să-L mintă pe Dumnezeu, deşi acest lucru este imposibil, este modul lor de viaţă care se opreşte la vorbe (cf. Matei 7:21). În lumea de azi, conform lui Blaise Pascal, adevărul este atât de întunecat şi minciuna atât de fixată, încât n-am fii în stare să cunoaştem adevărul dacă nu l-am iubi. Prin minciună Diavolul a reuşit să-i oprească pe mulţi creştini de la împlinirea Cuvântului, lăsându-i să se amăgească cu o viaţă fără Dumnezeu. Unora li se pare mai uşor şi mai folositor să mintă că au făcut anumite lucruri pe care le cere Biblia decât să le practice. Se observă tot mai evident în rândul credincioşilor un dezacord izbitor intre cuvintele şi faptele acestora. Acest lucru demonstrează că o astfel de viaţă este o viaţă trăită în minciună, pentru că, verbal, afirmă anumite lucruri care nu se implinesc niciodată la nivel practic în viaţă.

Scris de Vasile Boștiog, student anul IV, ITPBucurești

Drumul de la cuvânt la faptă - drumul ipocriziei

Tendinţa de a acumula cât mai multe cunoştinţe este mult evidenţiată in secolul nostru, atât in mediul laic, cât şi în cel religios. Creştinismul, din punct de vedere al cunoaşterii Bibliei este în ascensiune, dar analizându-l din punct de vedere pragmatic, al faptei, este plin de lacune. Acest lucru apare din cauza unor piedici care se interpun pe drumul de la cuvânt la fapta, iar dacă nu sunt depăşite, fac imposibilă ajungerea la fapte.
Cand drumul de la cuvant la fapta este lung, el poate fi numit în mai multe feluri, în funcție de ce vorbești.
Drumul ipocriziei. Un credincios poate să nu ajungă la faptă din cauza ipocriziei. Termenul ipocrit în literatura grecească clasică însemna literal “cineva care interpretează o piesă pe o scenă, actor ”. In vremea Noului Testament avea sensul metaforic de prefăcătorie, făcând referire la o persoana care se pretindea a fi alta decât cea care era în realitate (Liddell-Scott Lexicon). Aşa cum, în lumea filmului, un actor preia identitatea celui pe care-l interptretează, dându-se altul decât ceea ce este el în realitate, tot aşa sunt mulţi creştini care în lumea reală îşi arogă statutul unui sfânt în faţa oamenilor, dar care în realitate ei sunt alţii.
O persoană ipocrită are o identitate reală dar ascunsă şi aceasta de obicei este rea, negativă, şi redă lumii o altă identitate pozitivă dar care nu este reală. Dacă îţi permiţi o viaţă ascunsă păcătoasă, drumul la fapte, la implinirea a ceea ce şti, este foarte lung sau poate fără capăt. Ipocrizia permite creştinilor care o adoptă, o amânare a faptelor prin faptul că viaţa personală este ascunsă şi nu poate fi văzută de mulţi, prin urmare unii aleg ipocrizia mai degrabă decât împlinirea Cuvântului. Exemplul suprem de ipocrizie este cel al fariseilor din vremea lui Isus, care in faţa oamenilor arătau sfinţi, iar inima lor era plină de tot ce este rău (Matei 23). Ipocrizia este cea mai grosolană formă a minciunii şi îngreunează drumul spre practicarea faptelor.

Scris de Vasile Boștiog, student anul IV, ITPBucurești

Campioni pentru Hristos

Unirea Urziceni a câștigat campionatul de fotbal în Liga I. La trei ani de la promovarea în prima Ligă de fotbal iat-o campioană. După unii, acest fapt este un miracol. După alții, un rezultat al muncii echipei condusă de un antrenor priceput.
Cei mai mulți au rămas ca la dentist când au văzut că această echipă de provincie devine campioană. Doar granzii aveau întâietate. Capitala, nu provincia...
O echipă formată din jucători ”anonimi”(după unii răutăcioși), dar care a știut ce înseamnă responsabilitatea, ascultarea de conducători și lupta, a sfârșit prin a câștiga trofeul. Niște băieți extraordinari! BRAVO LOR! Sunt campioni pe merit. M-am bucurat de bucuria lor, mai ales că și eu sunt într-un meci (de altă factură) în același oraș.

Orice competiție dusă de cineva până la capăt cu disciplină și ambiție se termină triumfător.
Această echipă mă inspiră cu privire la competiția spirituală.
Fiecare creștin este un jucător în meciul cu viața. Stadionul este lumea. Mingea este viața. Jucătorul este omul.
În jocul în care te afli odată cu venirea în lume te joci cu mingea. Poți juca după regulamentul lui Dumnezeu, sau al celui rău. De lovit, oricum lovești mingea. Dar cum o lovești? Dacă tratezi meciul vieții cu responsabilitate, respectând principiile biblice, ascultând de Conducătorul (Antrenorul suprem) și luptând fără să obosești până la sfârșit vei primi cel mai frumos trofeu. Cununa vieții veșnice, care nu se va vesteji niciodată.
Dacă vei câștiga campionatul vieții, vei deveni campion etern pentru Hristos.

Peste o perioadă, odată cu trecerea timpului cand altă echipă va câștiga campionatul, Unirea Urziceni va fi campioană la trecut.
Tu ești chemat să joci meciul vieții sub conducereaa Antrenorului Hristos. Si, când joci în echipa lui Hristos, câștigarea Campionatului este garantată prin biruința Lui de pe Golgota.
Așa că, merită să-L alegi pe Hristos ca antrenor al vieții tale.
Vei deveni CAMPION PENTRU ETERNITATE!!!

Evanghelia - vestea bună a mântuirii

Termenul ”Evanghelie” înseamnă ”vestea bună” tradus din cuvântul grecesc ”evangelion”.

În Noul Testament, cuvântul a fost folosit în legătură cu mântuirea omului. În mod absolut, mântuirea omului se realizează prin Evanghelia harului lui Dumnezeu. Evanghelia este vestea bună care spune că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru păcatele omenirii și a înviat dintre cei morți ca să fim socotiți neprihăniți (Rom.4:24). Toți cei ce cred această veste bună, prin El, sunt iertați de toate păcatele.

Pavel oferă cea mai puternică definiție a Evangheliei când zice că: ”Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede...” Romani 1:16.

R. Moffat Gautrey afirmă că ”Evanghelia nu este o poveste învechită, pe care o înnoim noi. Ea e un foc al Duhului ținut aprins de Iubirea Nemuritoare; și vai nouă, dacă, prin neglijența noastră în a înflăcăra darul lui Dumnezeu care este în noi, focul acesta se micșorează”.

Ioan Botezătorul, ultimul profet al Vechiului Testament, era glasul ce striga în pustie, propovăduind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și botezul pocăinței. El zicea: ”Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.” Matei 3:2

După botezul Său în Iordan și după cele patruzeci de zile de post în pustie, Domnul Isus ”a venit în Galilea, și propovăduia Evanghelia. El a zis: ”S-a împlinit vremea, și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă, și credeți în Evanghelie.” Marcu 1:14-15

Evanghelia (vestea bună) este o invitație pe care ți-o face Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, la mântuire, iertare și viață veșnică în schimbul credinței și pocănței tale.

”Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Ioan 1:12

Aminteam mai sus că ”Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” Mântuirea nu se capătă prin fapte sau eforturi umane, ci ”prin har și credință. Ea este darul lui Dumnezeu” așa cum apostolul Pavel spune în Efeseni 2:8,9 ”Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

”Dacă mărturisești cu gura ta pe Isus ca Domn, și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” Rom.10:9-10

Fie ca această veste bună a salvării și iertării prin credința în Isus Hristos să atingă inima ta, să-ți ofere eliberare, pace și siguranța vieții veșnice.

Tot ce trebuie să faci este să crezi și să-L urmezi pe Isus Hristos.

Ce este viața veșnică?

Domnul Isus Hristos a dat cea mai adevărată, simplă și frumoasă definiție pentru viața veșnică: El a spus în rugăciunea din Ioan 17:3: ”Și viața veșnică este aceasta: Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”.
Înțelegem din definiția cristică faptul că viața veșnică presupune cunoaștere. Cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos. Dar, cunoaștere fără o relație nu poate exista. Prin urmare, mai întâi trebuie să legăm o relație cu Dumnezeu și cu Isus Hristos, ca apoi să-L cunoaștem și să aprofundăm această cunoaștere.
Isus Hristos când se referea la această cunoaștere îl avea în vedere pe Dumnezeu Tatăl ca singurul Dumnezeu adevărat. Cu alte cuvinte, în afară de Dumnezeu, alt dumnezeu adevărat NU EXISTĂ. (PUNCT) Cunoașterea Dumnezeului adevărat îți oferă viața veșnică.
Însă viața veșnică presupune să-L cunoști și pe Isus Hristos, Cel trimis de Dumnezeu (”pe care L-ai trimis Tu”). Să-L cunoști pe Isus Hristos ca trimisul Tatălui pe pământ cu scopul de a Se jertfi și a îndeplini slujba de împăcare a omului cu Dumnezeu și a lui Dumnezeu cu omul. Și, Isus Hristos a venit și a îndeplinit această slujbă. ”...am sfârșit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” au fost cuvintele Domnului Isus la finalul misiunii Sale pământești.
Această cunoaștere a întrupării, vieții, morții și învierii Domnului Isus îți asigură viața veșnică.
În dorința sa de a câștiga viața veșnică, Apostolul Pavel spune: ”...să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui...ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți.” Filipeni 3:10-11
Cum spuneam mai sus, o cunoaștere presupune o relație. Cunoașterea lui Isus presupune o relație cu El. Iar pentru a ajunge să ai o relație cu El trebuie doar, în mod simplu, să crezi că El este Fiul lui Dumnezeu și că a venit pe Pământ să moară pentru tine și păcatele tale oferindu-ți viața veșnică.
Dumnezeu ne oferă siguranța vieții veșnice prin următoarea declarație: ”Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viața”. 1Ioan 5:11-12
Destinul tău este viața veșnică în Rai alături de Dumnezeu, nu viața veșnică în Iad alături de Diavol. Hristos a murit pentru tine ca să-ți ofere un DESTIN alături de El.

Crede astăzi! Primește-L pe Isus în inima ta astăzi, mărturisindu-ți păcatele și luând hotărârea să faci voia Lui în fiecare zi. Să-L ai pe El și să-L cunoști mai bine de la o zi la alta. Aceasta este viața veșnică. Aceasta înseamnă să fii mântuit, salvat de la chin veșnic (Iad) unde vor sfârși toți cei care vor fi refuzat oferta vieții veșnice prin cunoașterea singurului Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos care a murit pentru salvarea omului.
Ai tu siguranța vieții veșnice? Dacă nu, o, de a-i primi-o chiar acum!!!

ISUS HRISTOS - DESPRE SINE ÎNSUȘI

”Eu Sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Ioan 14:6
”Eu sunt Ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit...” Ioan 10:9
”Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată...” Ioan 6:35
”Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”.” Ioan 8:12
”Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.” Ioan 10:11
”Eu sunt Vița, voi sunteți mădițele. Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă...” Ioan 15:5
”Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” Ioan 11:25

Vremea secerișului

”Ridicați-vă ochii și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș!” Ioan 4:35

Așa-i vedea Isus pe oameni, pregătiți pentru mântuire. Așa îi vede și astăzi. Ceea ce lipsea atunci, dar și astăzi, erau privirile ucenicilor. Ucenicii trebuiau să privească holdele. Noi trebuie să privim holdele, adică oamenii în nevoia lor de mântuire gata de a o primi. Dar, nu-i poti vedea dacă nu-ți ridici ochii. Domnul Isus le-a spus ucenicilor: ”Ridicați-vă ochii și priviți!” Cu câțiva ani în urmă am ascultat de Domnul și mi-am ridicat ochii spre orașul Urziceni. De atunci nu i-am mai plecat, nici în jos, nici spre mine, sau spre alte lucruri. Dorința mea este ca, prin harul lui Dumnezeu și ungerea Duhului Sfânt, împreună cu Biserica din Urziceni să lucrăm la secerișul sfânt. ”Secerișul este mare”, după cum afirma și Domnul Isus în Luca 10:2, ”dar lucrătorii sunt puțini”. Oamenii nemântuiți din Urziceni sunt mulți, majoritatea, dar lucrătorii sunt așa de puțini. În vremea aceasta, Îl rugăm pe Domnul secerișului să scoată lucrători mai mulți pentru secerișul din Urziceni. Este vremea mântuirii celor pierduți în întunericul acesteii lumi. Este vremea găsirii celor rătăciți, departe de CALEA CEA ADEVĂRATĂ: ISUS HRISTOS. În această vreme facem totul ca Evanghelia să fie propovăduită.