Cu toate că șoferul de taxi n-a prea vrut să facă această cursă la aeroport, într-un final s-a decis să mă ducă. Nu i-am promis nimic în plus peste cât ar fi indicat ceasul, totuși ceva l-a determinat să accepte cursa. Știu că Duhul Domnului era în control. Pe drum spre aeroport tăcere întreruptă, din când în când de întrebările mele și încercările de dialog. Și, din nou tăcere! Probabil că șoferul își făcea planuri pentru restul zilei. Poate își planifica un buget de venituri pentru ziua aceea, iar cursa la aeroport nu-l avantaja. Ajungem la aeroport și-i plătesc cu mult peste cât arăta ceasul. Când a văzut banii s-a înseninat și, deodată, i-a revenit și vocea. Cu zâmbetul pe buze și foarte bucuros mi-a mulțumit dorindu-mi un zbor plăcut.
Din perspectiva spirituală, noi toți suntem înscriși în cursa vieții și ne îndreptăm spre aeroportul de unde va fi decolarea finală.
Ca și taximetristul, ne întrebăm cât căștigăm sau pierdem în această cursă. Cu ce ne alegem din cursa vieții? Unii se gândesc la câte vile să construiască, la câte conturi în valută să dețină, la cavoul în care să le fie pusă țărâna. Alții se gândesc la cât să mai trimită pentru construcția vilei din Cer, la cât să mai depună în Banca cerească și la câți nenorociți să le mărturisească depre salvarea de la focul veșnic. Ăștia-s călătorii înscriși în cursa vieții. Fireștii și duhovniceștii. Primii gândesc doar până la cavou. Cei din urmă gândesc dincolo, la Locul pregătit de Isus. Și unii și ceilalți vor ajunge la aeroport, la capătul cursei pământești, locul de unde vor decola spre destinația finală.
Vor fi doar doua check-in-uri și doua porți de îmbarcare. Una spre Iad, alta spre Rai.
În funcție de cum îți parcurgi cursa vieții te vei îmbarca și vei decola. Ori spre Iad, ori spre Rai.
Eu, deocamdată am decolat spre Spania.
