sâmbătă, 6 iunie 2009

Ce este viața veșnică?

Domnul Isus Hristos a dat cea mai adevărată, simplă și frumoasă definiție pentru viața veșnică: El a spus în rugăciunea din Ioan 17:3: ”Și viața veșnică este aceasta: Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”.
Înțelegem din definiția cristică faptul că viața veșnică presupune cunoaștere. Cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos. Dar, cunoaștere fără o relație nu poate exista. Prin urmare, mai întâi trebuie să legăm o relație cu Dumnezeu și cu Isus Hristos, ca apoi să-L cunoaștem și să aprofundăm această cunoaștere.
Isus Hristos când se referea la această cunoaștere îl avea în vedere pe Dumnezeu Tatăl ca singurul Dumnezeu adevărat. Cu alte cuvinte, în afară de Dumnezeu, alt dumnezeu adevărat NU EXISTĂ. (PUNCT) Cunoașterea Dumnezeului adevărat îți oferă viața veșnică.
Însă viața veșnică presupune să-L cunoști și pe Isus Hristos, Cel trimis de Dumnezeu (”pe care L-ai trimis Tu”). Să-L cunoști pe Isus Hristos ca trimisul Tatălui pe pământ cu scopul de a Se jertfi și a îndeplini slujba de împăcare a omului cu Dumnezeu și a lui Dumnezeu cu omul. Și, Isus Hristos a venit și a îndeplinit această slujbă. ”...am sfârșit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” au fost cuvintele Domnului Isus la finalul misiunii Sale pământești.
Această cunoaștere a întrupării, vieții, morții și învierii Domnului Isus îți asigură viața veșnică.
În dorința sa de a câștiga viața veșnică, Apostolul Pavel spune: ”...să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui...ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți.” Filipeni 3:10-11
Cum spuneam mai sus, o cunoaștere presupune o relație. Cunoașterea lui Isus presupune o relație cu El. Iar pentru a ajunge să ai o relație cu El trebuie doar, în mod simplu, să crezi că El este Fiul lui Dumnezeu și că a venit pe Pământ să moară pentru tine și păcatele tale oferindu-ți viața veșnică.
Dumnezeu ne oferă siguranța vieții veșnice prin următoarea declarație: ”Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viața”. 1Ioan 5:11-12
Destinul tău este viața veșnică în Rai alături de Dumnezeu, nu viața veșnică în Iad alături de Diavol. Hristos a murit pentru tine ca să-ți ofere un DESTIN alături de El.

Crede astăzi! Primește-L pe Isus în inima ta astăzi, mărturisindu-ți păcatele și luând hotărârea să faci voia Lui în fiecare zi. Să-L ai pe El și să-L cunoști mai bine de la o zi la alta. Aceasta este viața veșnică. Aceasta înseamnă să fii mântuit, salvat de la chin veșnic (Iad) unde vor sfârși toți cei care vor fi refuzat oferta vieții veșnice prin cunoașterea singurului Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos care a murit pentru salvarea omului.
Ai tu siguranța vieții veșnice? Dacă nu, o, de a-i primi-o chiar acum!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu