Tendinţa de a acumula cât mai multe cunoştinţe este mult evidenţiată in secolul nostru, atât in mediul laic, cât şi în cel religios. Creştinismul, din punct de vedere al cunoaşterii Bibliei este în ascensiune, dar analizându-l din punct de vedere pragmatic, al faptei, este plin de lacune. Acest lucru apare din cauza unor piedici care se interpun pe drumul de la cuvânt la fapta, iar dacă nu sunt depăşite, fac imposibilă ajungerea la fapte.
Cand drumul de la cuvant la fapta este lung, el poate fi numit în mai multe feluri, în funcție de ce vorbești.
Drumul ipocriziei. Un credincios poate să nu ajungă la faptă din cauza ipocriziei. Termenul ipocrit în literatura grecească clasică însemna literal “cineva care interpretează o piesă pe o scenă, actor ”. In vremea Noului Testament avea sensul metaforic de prefăcătorie, făcând referire la o persoana care se pretindea a fi alta decât cea care era în realitate (Liddell-Scott Lexicon). Aşa cum, în lumea filmului, un actor preia identitatea celui pe care-l interptretează, dându-se altul decât ceea ce este el în realitate, tot aşa sunt mulţi creştini care în lumea reală îşi arogă statutul unui sfânt în faţa oamenilor, dar care în realitate ei sunt alţii.
O persoană ipocrită are o identitate reală dar ascunsă şi aceasta de obicei este rea, negativă, şi redă lumii o altă identitate pozitivă dar care nu este reală. Dacă îţi permiţi o viaţă ascunsă păcătoasă, drumul la fapte, la implinirea a ceea ce şti, este foarte lung sau poate fără capăt. Ipocrizia permite creştinilor care o adoptă, o amânare a faptelor prin faptul că viaţa personală este ascunsă şi nu poate fi văzută de mulţi, prin urmare unii aleg ipocrizia mai degrabă decât împlinirea Cuvântului. Exemplul suprem de ipocrizie este cel al fariseilor din vremea lui Isus, care in faţa oamenilor arătau sfinţi, iar inima lor era plină de tot ce este rău (Matei 23). Ipocrizia este cea mai grosolană formă a minciunii şi îngreunează drumul spre practicarea faptelor.
Cand drumul de la cuvant la fapta este lung, el poate fi numit în mai multe feluri, în funcție de ce vorbești.
Drumul ipocriziei. Un credincios poate să nu ajungă la faptă din cauza ipocriziei. Termenul ipocrit în literatura grecească clasică însemna literal “cineva care interpretează o piesă pe o scenă, actor ”. In vremea Noului Testament avea sensul metaforic de prefăcătorie, făcând referire la o persoana care se pretindea a fi alta decât cea care era în realitate (Liddell-Scott Lexicon). Aşa cum, în lumea filmului, un actor preia identitatea celui pe care-l interptretează, dându-se altul decât ceea ce este el în realitate, tot aşa sunt mulţi creştini care în lumea reală îşi arogă statutul unui sfânt în faţa oamenilor, dar care în realitate ei sunt alţii.
O persoană ipocrită are o identitate reală dar ascunsă şi aceasta de obicei este rea, negativă, şi redă lumii o altă identitate pozitivă dar care nu este reală. Dacă îţi permiţi o viaţă ascunsă păcătoasă, drumul la fapte, la implinirea a ceea ce şti, este foarte lung sau poate fără capăt. Ipocrizia permite creştinilor care o adoptă, o amânare a faptelor prin faptul că viaţa personală este ascunsă şi nu poate fi văzută de mulţi, prin urmare unii aleg ipocrizia mai degrabă decât împlinirea Cuvântului. Exemplul suprem de ipocrizie este cel al fariseilor din vremea lui Isus, care in faţa oamenilor arătau sfinţi, iar inima lor era plină de tot ce este rău (Matei 23). Ipocrizia este cea mai grosolană formă a minciunii şi îngreunează drumul spre practicarea faptelor.
Scris de Vasile Boștiog, student anul IV, ITPBucurești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu